O altă intrare prin efracţie.

În seara de 28 spre 29, dormeam liniştită acasă cu prietenul meu, când a început să bată cineva în geam cu ceea ce părea a fi un obiect ascuţit. Era ora 03:01, şi ce mai… ne-am speriat ca mâţele şi ne-am ascuns sub plapumă, sperând să plece cel/cei de la geam. Dar zgomotele nu încetau, de fapt se auzea din ce în ce mai tare că cineva încerca să intre prin geamul din camera surorii. Ceva a scârţâit, apoi s-a auzit un “buf”, ca şi cum ceva a picat de la acel geam.  Bogdan nu a mai rezistat. A făcut ce ar fi făcut orice bărbat curajos. A chemat poliţia.

(Dragule, serios acum, mulţumesc că ai fost acolo, ştiu că nu m-aş fi descurcat singură. Te iubesc!).

În tot acest timp, am refuzat să trag draperiile şi să dau ochii cu musafirul nepoftit. O fi fost sau nu o greşeală, (veţi afla mai jos), dar pentru mine, în acel moment, nu a contat cine încerca să-mi spargă casa.

Şi a venit poliţia… şi desigur că l-au găsit pe fratele meu afară, lângă gratiile rupte de la geamul nostru, (iată explicaţia pentru “buf”). Şi desigur că au mers la el şi l-au întrebat: “Tu ai chemat poliţia?”.

Serios acum… primeşti apel de urgenţă că cineva sparge casa altcuiva, iar tu îl găseşti pe unu în faţa casei şi presupui că el nu este infractorul? Mă rog… şi ne-au sunat cu număr ascuns şi ne-au spus să deschidem uşa, şi au intrat frumos să ne interogheze, să stabilească cine este rudă cu cine, să înţeleagă cine este locatar şi cine nu… şi nu în ultimul rând, să ne ia datele. Ne-am certat, ne-am calmat, ba singuri ba cu ajutorul poliţiştilor, şi după vreo juma de oră am ajuns la concluzia că este “o problemă de familie”. Nimeni nu a depus plângere, totul a fost ok cu excepţia explicaţiilor pe care trebuia să i le dau lui tata dupaia.

Acum stăm cu ditamai gratia pe hol şi cumva toată lumea este supărată pe mine…

Cât despre fratele meu, nu cred că mă va mai vizita prea curând. După toată nebunia asta, nici nu a mai rămas la mine… a dormit la un prieten.