Drumul către Party e “pavat” cu intenţii bune…
Când Dutzy mi-a spus că e un eveniment mai exclusivist, n-am crezut că nu vom putea ajunge acolo fără ghid… dar cam aşa a fost. Road Trip-ul a început din Timişoara. Am mers cu Jerry după Dutzy şi Maria, şi am pornit pe Calea Lugojului. Din păcate, semnul către Ghiroda şi-a luat liber, şi a trebuit să comitem o ilegalitate pe sensul giratoriu… shhh!!
Ok, am ajuns în comuna Ghiroda şi am început să ne uitam după ceva semne de party. Am ajuns la un pod foarte dubios, cu scânduri şubrede şi câteva găuri urâte, dar erau ceva oameni pe acolo şi i-am întrebat de eveniment. Au spus că tre să fie undeva după pod, pe câmp. Jerry s-a uitat la pod, s-a uitat la mine, şi a parcat maşina lângă pod. „Na, ce facem? O luăm pe jos?”. Le-am pus pe fete să sune pe doi băieţi care erau deja acolo, amândoi au spus că mai sunt vreo 3 km după pod. „Screw it”, zise Jerry, şi a pornit din nou maşina :)).
După ceva vreme, am ajuns din nou la o dilemă. Unul din băieţi a spus la telefon că va veni un drum bun şi un drum rău… de fapt era vorba de un drum mai rău decât celalalt. Şi Dutzy nu mai ţinea minte oricum pe care dintre ele trebuia să mergem. Am oprit o maşină care venea din cealaltă parte şi l-am întrebat pe şofer dacă ştia ceva de „Blană!!!”.. mda.. habar n-avea, dar ne-a spus să continuăm pe drumul pe care venise el. Am mai mers puţin şi am văzut că venea o maşină în urma noastră. Păreau nişte băieţi cu chef de chef, aşa că i-am lăsat să meargă înainte, ca să-i putem urma. Dar au luat-o foaaaaarte mult înainte, încât nu mai ştiam dacă ne vom putea ţine după ei. Faza e că maşina lui Jerry nu mai are suspensii, aşa că nu poate conduce prea tare pe drumuri accidentate, sau pe câmp, adică acolo unde eram noi. Norocul nostru s-a întors atunci când au apărut doi băieţi pe scooter, le-am făcut cu mâna pe geam şi i-am întrebat dacă eram pe drumul cel bun. Mi-a plăcut în special modul în care i-am intrebat: Eu ziceam „party”, Jerry zicea „eveniment”, şi Dutzy ţipa din spate „Blană!!!”, toţi în acelaşi timp. Mă rog, au înţeles băieţii până la urmă… dar nu, nu eram pe drumul bun. Minunat…
Băieţii ne-au condus o bucată de drum şi ne-au explicat că mai aveam un pod de trecut, o casă de ocolit, şi dupaia tot drept şi puţin la dreapta. Simplu? Sigur… doar că atunci când am ocolit casa, am luat-o direct la dreapta… într-o mlaştină. Şi am rămas acolo… impotmoliţi. Partea amuzantă a fost că mai erau trei maşini în spatele nostru, care veniseră după noi crezând că ştim ce facem. Yeah, really smart. După 5 minute de încercări, Jerry zice: „Ok, cine vrea să împingă?!” I-am tras o privire care spunea: „Not a chance!”. Scuze, dar eu nu ies în nămol cu fustă, ciorapi şi balerini. Call me Piţi, dar asta e.. descurcaţi-vă.
Până la urmă a venit o tipă din maşina din spate şi a ieşit şi Maria, iar împreună au încercat să ne scoată din mizerie. După încă 5-10 min, am ieşit. Aici vine partea şi mai amuzantă: eram tot pe drumul greşit! Trebuia să mai mergem puţin şi dupaia la dreapta, a zis unul din băieţii din spatele nostru. Ok, aici m-am enervat, dacă ei ştiau drumul, de ce naiba au venit după noi?? În fine, am întors maşina, şi am trecut înapoi peste mlaştină, ţinându-ne bine pentru că de data asta Jerry şi-a băgat picioarele în ele de suspensii.
Aici se termină povestea drumului. Şi am înţeles până la urmă de ce veniseră aşa puţini oameni.. ceilalţi ori se rătăciseră, ori s-au dat bătut pe drum. Dar, cu toate cele întâmplate, a fost un party pe cinste. Numai bere şi/sau apă puteai să bei… şi de mâncare aveau clătite şi gulaş. A, şi era plin de câini simpatici… şi oameni dormind ori pe jos, sau pe saltele în iarbă, sau prin corturi. Ceilalţi oameni, adică noi, stăteau aproape de muzică, sub cerul însetelat, şi luna roşie… în faţa noastră o pădure, în spate un câmp întins şi nesfârşit. Ecranele şi luminile erau modeste, dar nu le-aş fi schimbat cu nimic. A fost foarte bine aşa, nu prea multă lume, nu prea multă lumină, nu prea multe de mâncat&băut, dar poate că numai aşa poţi aprecia o muzică bună. 🙂
Şi cu toate că nu credeam că va veni, era şi El acolo :”>, împreună cu alţi prieteni, care spre deosebire de noi, erau deja încălziţi la maxim şi sătui de bere…
A fost bine, dar păcat că n-am putut sta mai mult… Mă întreb, la anu, pe ce alt câmp vom merge.. dar Dutzy, dacă va mai fi o data viitoare, ne luăm bocanci!!
Notă de subsol: Habar n-am cine-i tipu cu ochelari rosii, m-a rugat doar să-i fac o poză, deşi i-am explicat că nu pot (de fapt nu vroiam) să i-o trimit mess. Oricum, sper să găsească blogul cumva… şi să o poată vedea, sau poate îl ştie careva dintre voi şi îi puteţi transmite :)). Mersi! 😉
Si Eu POT. 