O altă intrare prin efracţie.

În seara de 28 spre 29, dormeam liniştită acasă cu prietenul meu, când a început să bată cineva în geam cu ceea ce părea a fi un obiect ascuţit. Era ora 03:01, şi ce mai… ne-am speriat ca mâţele şi ne-am ascuns sub plapumă, sperând să plece cel/cei de la geam. Dar zgomotele nu încetau, de fapt se auzea din ce în ce mai tare că cineva încerca să intre prin geamul din camera surorii. Ceva a scârţâit, apoi s-a auzit un “buf”, ca şi cum ceva a picat de la acel geam.  Bogdan nu a mai rezistat. A făcut ce ar fi făcut orice bărbat curajos. A chemat poliţia.

(Dragule, serios acum, mulţumesc că ai fost acolo, ştiu că nu m-aş fi descurcat singură. Te iubesc!).

În tot acest timp, am refuzat să trag draperiile şi să dau ochii cu musafirul nepoftit. O fi fost sau nu o greşeală, (veţi afla mai jos), dar pentru mine, în acel moment, nu a contat cine încerca să-mi spargă casa.

Şi a venit poliţia… şi desigur că l-au găsit pe fratele meu afară, lângă gratiile rupte de la geamul nostru, (iată explicaţia pentru “buf”). Şi desigur că au mers la el şi l-au întrebat: “Tu ai chemat poliţia?”.

Serios acum… primeşti apel de urgenţă că cineva sparge casa altcuiva, iar tu îl găseşti pe unu în faţa casei şi presupui că el nu este infractorul? Mă rog… şi ne-au sunat cu număr ascuns şi ne-au spus să deschidem uşa, şi au intrat frumos să ne interogheze, să stabilească cine este rudă cu cine, să înţeleagă cine este locatar şi cine nu… şi nu în ultimul rând, să ne ia datele. Ne-am certat, ne-am calmat, ba singuri ba cu ajutorul poliţiştilor, şi după vreo juma de oră am ajuns la concluzia că este “o problemă de familie”. Nimeni nu a depus plângere, totul a fost ok cu excepţia explicaţiilor pe care trebuia să i le dau lui tata dupaia.

Acum stăm cu ditamai gratia pe hol şi cumva toată lumea este supărată pe mine…

Cât despre fratele meu, nu cred că mă va mai vizita prea curând. După toată nebunia asta, nici nu a mai rămas la mine… a dormit la un prieten.

Intrare prin efracţie.

Nu ştiu cum reuşesc să ajung în situaţiile astea.  Curse these old houses!!! Asta-i a doua oară când se blochează uşa de la apartament. Dar noroc cu bărbaţii ăştia, I knew they were good for something. :))

OK, prima dată era în dimineaţa în care aveam de predat primul meu referat la facultă. Mare eveniment, o da… . Surorile plecaseră deja la şcoală, iar eu am mai rămas o oră fără să bănuiesc nimic. Când să plec şi eu, nu înţelegeam de ce nu pot deschide uşa. M-am gândit că poate au încuiat surorile uşa după ele, iar asta se poate face numai de afară. Aşa că am deschis geamul de la uşă, mi-am băgat mâna afară şi am încercat să descui cu cheia mea. Dar nu era încuiată acolo. Nici la cealaltă ială, care oricum se închide doar pe dinăuntru, şi se vedea clar că nu era pusă. Complicată treaba cu uşa mea…

Mi se părea imposibil să fie încuiată uşa, aşa că am continuat să trag de ea. Ouch ouch ouch :(. Am sunat atunci pe surori, m-au ignorat. Am sunat şi pe părinţi, acelaşi lucru. I felt so alone!!!

Tot mă gândeam la referatul meu, şi cum am stat până dimineaţa să-l termin. Nu era ceva esenţial pentru şcoală, dar eram mândră de ce am scris şi vroiam să-l prezint. Ce tocilară sunt.

Au trecut la un moment dat nişte vecini pe scară. Mi-am scos capul pe geam şi i-am rugat să vadă dacă pot forţa un pic uşa… că eu nu mai puteam. Din păcate, acei vecini erau prea grăbiţi să încerce ceva. No worries, I know where they live!

În sfârşit a sunat tata înapoi şi i-am spus că uşa a rămas blocată fără nici un motiv. Mi-a dat numărul proprietarei şi a zis că-l va trimite pe soţul ei să mă ajute. Între timp, tata a sunat pe un prieten să vină şi el pe la mine cu ceva scule să dezmembreze uşa. Dar proprietara m-a sunat din nou şi mi-a spus că nu e nevoie de un alt om cu scule, ca are şi soţul ei la el..vai.. :)))).

As I waited, I thought of all those other damsels in distress. How annoying it must have been for them as well. To be trapped in a lonely castle, waiting for a brave knight to come and sleigh the dragon… how awful, how sexist!

În fine, a venit soţul proprietarei şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am zis că cele două iale n-au nimic. M-a întrebat de a treia ială. Hmm… dar noi nu folosim a treia ială, i-am răspuns, pentru că nu avem cheie pentru ea, pentru că nu ni s-a dat o cheie pentru ea!!! În cele din urmă, asta era problema, cumva acea ială a sărit, iar eu am rămas prizonieră o oră jumate.

Noroc că avea soţul proprietarei cheia şi astfel am fost salvată. Partea tristă a fost că am ajuns la şcoală, mai era timp să prezint din referat, dar profu’ a început să-şi povestească memoriile, şi nu a mai fost timp. haha. Tipic… 8-|… şi nici nu l-am mai prezentat în alte zile, pentru că proful a tot uitat, până când nici nu mai avea rost.

Yeah, I’m so lucky, I know.

But guess what happened yesterday!

😀 Am rămas din nou blocată! On the outside!

Am venit aseară acasă cu prietenul meu, am descuiat uşa… dar opa…. nu s-a deschis. Tum tum ta tum! A încercat, dragul de Plastel, să forţeze uşa, dar uşei nu i-a plăcut, şi nu s-a lăsat nicicum. Nu a fost vorba de „n-a putut”, ci de „nu aşa se face”.

Mi-am amintit de data trecută, şi am încercat să descui iala cealaltă, (aia diabolică). Dar nu, nu era asta problema. Atunci singura piedică trebuia să fie iala care se încuie pe dinăuntru, dar eu mereu am grijă să nu o pun atunci când plec de acasă, căci ştiu că voi rămâne blocată pe dinafară. Nu era nimeni acasă, adică înăuntru, care să ne deschidă, şi nici geamul de la uşă nu se putea deschide, iar asta ar fi ajutat pentru că aş fi băgat mâna înăuntru şi aş fi tras iala foarte uşor. (ţi-am zis că-i complicat).

Deci, acolo eram, în scara blocului, el împingând de uşă, eu încercând să mă gândesc la o soluţie fără prea multe daune.

Într-un final, i-am zis să forţeze geamul. Nu mă întreba de ce are prietenul meu un mini-levier agăţat de chei, dar a picat foarte bine în situaţia asta. Geamul a început uşor să se desprindă. Între timp, a coborât un bărbat de sus, nu, nu era Dumnezeu, doar un tip cu ţigara în gură şi geacă de piele, probabil un vecin, deşi nu sunt sigură dacă l-am mai văzut. A întrebat dacă nu am cheie, i-am explicat că trebuie să forţăm geamul, pentru că nu pot deschide iala decât pe dinăuntru. Ne-a spus că are un levier mai mare, şi în două secunde s-a şi întors cu el. De ce avea tipul ăla un levier la-ndemână, nu ştiu… şi-aşa era destul de sinistru şi ciudat… plus că becul de pe scară se tot stingea…

Anyway, mulţumită D-lui Creepy, Plastel a rupt geamul. Adică, lemnul de la geam :D. Acum stă cumva prins cu hârtie până când se întorc ai mei acasă. Yey…

Nu ştiu ce aş fi făcut la ora 12 noaptea, singură… cu D-l Creepy… 🙂 … şi un levier.

Long story short, I need a better door, and MY OWN crowbar.